Deși a avut o domnie tumultoasă, cel de-al treilea domnitor al Țării Românești, Vladislav (Vlaicu) Vodă a reușit să consolideze tânărul stat de la sud de Carpați.

Începutul domniei lui Vladislav I, adică anul morții lui Nicolae Alexandru (1364), se află sub semnul unui prestigiu deosebit în fața unui suveran puternic. Pe 5 ianuarie 1365 regele Ungariei Ludovic de Anjou (1342-1380), aflat la sfârșitul conflictului cu ”infidelul notoriu” Bogdan din Cuhea, observa că și în Țara Românească voievodul Vladislav I urma ”relele deprinderi părintești”, ocupând tronul Ungro-Vlahiei fără a cere învoirea stăpânului ”firesc”- regele maghiar-, ba chiar plănuia să ”redobândească hotarele și ținuturile de margine ale regatului”. Din aceste motive le cere supușilor săi să se pregătească de război împotriva lui Vlaicu-Vodă. În realitate, trupele ungare au evitat confruntarea cu românii, atacând în schimb Țaratul bulgar de la Vidin, pe care l-au cucerit în mai 1365.

Ca element al consolidării economice a Țării Românești, bate (probabil) în jurul anului 1365 la Curtea de Argeș primii bani românești. Este vorba marca de argint, în greutate de 210 grame, o unitate ponderală, de cont. Unitatea monetară reală erau ducații(nume împrumutat de la venețieni) muntenești, în greutate de 1,05 grame, adică a 200-a parte din marca de argint. Pe o parte au un scut și numele voievodului, iar pe cealaltă un coif cu un vultur deasupra și numele țării. Acești bani au fost valoroși, circulând și în afara țării, spre exemplu malul drept al Dunării.

Revenind la politica lui Vladislav I, constatăm că situația externă dificilă a maghiarilor i-a împins să facă pace cu voievodul muntean. La 10 octombrie 1366, în schimbul recunoașterii suzeranității, Vladislav I primea ca feudă unele sate din viitorul ducat al Amlașului, o zonă din sud-vestul Sibiului, devenind astfel primul domnitor ce avea domenii dincolo de Carpați. Relațiile se deteriorează însă. Vidinul, acum maghiar, fusese al lui Sracimir, căsătorit cu Ana, fiica domnitorului muntean. Convertirea forțată a locuitorilor Țaratului de la Vidin la catolicism a dus la confruntări armate în acel teritoriu. Regele ungar a decis că era momentul să aducă sub stăpânirea sa și Țara Românească, unde se aflau ”schismaticii” ortodocși care nu doreau să îmbrățișeze adevărata credință, cea catolică. Ungro-Vlahia a fost atacată de două coloane. Prima a trecut Dunărea prin ”ploaia de săgeți” a arcașior români, dar reușește să ia în stăpânire cetatea Severinului.

A doua coloană aflată sub conducerea voievodului Transilvaniei, a scoborât din munți. Împotriva ei domnitorul l-a trimis pe Dragomir, pârcălabul cetății de Dâmbovița, adică București, care i-a sfârâmat pe invadatori cândva după 13 octombrie 1368. Această bătălie se aseamănă cu cea de la Posada din 1330, ungurii având pierderi mari, voievodul (Nicolae Lacki) și vice-voievodul Transilvaniei căzând pe câmpul de luptă. Cronica ungurească povestește că armata a doua, alcătuită din nobili, secui și mai mulți ostași dintre ”cei mai de seamă” avusese o primă ciocnire victorioasă cu oastea românilor comandată de ”comitele Dragomir, castelanul- adică pârcălabul- de Dâmbovița”. ”Dar după aceea înaintând fără grijă mai departe prin păduri, când se înfundase pe niște poteci foarte înguste”, Nicolae voievodul Transilvaniei, ” a fost atacat de mulțimea românilor din păduri și din munți și a rămas împreună cu vrednicul bărbat Petru, vice-voievodul său, cu Deseu zis Vas, cu Petru Ruffus, castelanul de la Cetatea de Baltă cu secuii Petru și Ladislau bărbați viteji, și cu alți ostași și nobili de seamă. Și după ce ungurii, părăsind oastea, dădură dosul și o rupseră la fugă, ajungând prin locuri noroioase și mlăștinoase, mulți dintre ei fură uciși de români, numai câțiva au scăpat, cu mare primejdie pentru persoana lor și cu pagube în avut. Iar trupul voievodului Nicolae, scoțându-l cu luptă grea din mâinile românilor, l-au dus în Ungaria, să-l înmormânteze la Strigonoiu, la mănăstirea Fecioarei Maria”.

După acest succes, Vlaicu a trecut Dunărea, chemat probabil de răsculații bulgari și intrând în Vidin, a dezlănțuit o violentă reacție împotriva misionarilor franciscani care sub scutul oastei regale, procedaseră la o convertire în masă prin constrângere. Ca urmare a victoriei, înainte de septembrie 1369, se lărgește înțelegerea din 1366 astfel încât Vlaicu Vodă stăpânește acum Amlașul, Făgărașul, Severinul. Purtând titlul de ban de Severin și duce de Făgăraș, Vladislav I este numit este numit ”domn al Țării Muntenești din mila lui Dumnezeu și a regelui Ungariei, pe care într-o diplomă latină din 1372 îl considera ”domnul său firesc”. Intervenția de la sud de Dunărea îl silise pe Ludovic de Anjou să renunțe la Vidin și să-l repună în domnie pe Sracimir ”pe chezășia lui Laic Vodă și a lui Dobrotici” cum afirmă regele într-o scrisoare. În contextul succeselor externe caută să mărească prestigiul economic al Țării Românești. Astfel, va acorda la 20 ianuarie 1368, primul privilegiu de comerț brașovenilor, precizând ce anume vamă aveau să plătească, scutindu-i de vama domnească din Slatina și Brăila, favorizând astfel dezvoltarea portului dunărean.

În 1369 țarul bulgar de Târnovo, a venit cu ajutor turcesc pentru a ocupa Vidinul, însă Vlaicu iese victorios din această primă confruntare dintre trupele române și cele otomane. Evenimentele sunt prezentate într-un document al lui Vlaicu din 1372, alături de bravura nobilului transilvan Ladislau de Dăbâca, înrudit prin alianță cu dinastia Basarabilor, care ”năvălind împreună cu noi și cu oastea noastră, s-a luptat vitejește împotriva preacruzilor și necredincioșilor turci și a împăratului de Târnovo”. În virtutea primirii feudelor în Transilvania, Vlaicu Vodă acceptă un episcop catolic în Țara Românească. Pentru a contracara prozelitismul catolic, în 1370 se întemeiează în Țara Românescă o a doua mitropolie, la Severin, avându-l în frunte pe grecul Daniel Kristopulos, denumit acum Antim. Cu concursul călugărului Nicodim, de origine greco-sârbă, se întemeiază mănăstirea Vodița, ce va fi cârmuită în spiritul Muntelui Athos. Actul de danie din 1374 este primul document intern păstrat din Țara Românească. Domnul înzestra prin el lăcașul de cult cu sate, moșii, robi, veșminte și odoare bisericești plus o sumă de bani în fiecare an.

Sfârșitul domniei este neclar. Gradual se tensionează din nou relațiile româno-magiare. În primăvara lui 1373 regele ungar interzice importul sării din Țara Românească iar papa condamna vânzarea de arme către acest stat. În 1374 se constată că Ludovic găzduia un însemnat grup de boieri refugiați în urma unui conflict cu Vladislav-Vlaicu. În 1376 se ajunge iar la război, iar Severinul este cucerit din nou de unguri. Foarte probabil domnia voievodului muntean se încheie în circumstanțele acestui conflict. În 1377 domnea Radu I. Nu știm unde se află mormântul domnitorului sub care s-au realizat o serie de premiere în evoluția statală: primul document intern, primul privilegiu acordat brașovenilor, primii bani, prima luptă cu turcii sau cel dintâi care a stăpânit și părți din Transilvania.