John Smith s-a născut, la 21 iunie 1580, într-o familie de fermieri săraci. Dorind probabil să îi ofere un viitor mai bun decât cel pe care i-l rezervă o viață la fermă, tatăl său îl înscria la una dintre cele mai vechi școli din Anglia, Colegiul de gramatică Edward VI. Eforturile părinților săi nu aveau, însă, să fie răsplătite. La numai 16 ani, odată cu moartea tatălui, Smith renunță la studii în favoarea unei vieți aventuroase pe mare.
Nemulțumit de cariera de marinar, englezul se înrolează ca mercenar, la numai 18 ani, în oastea regelui francez Henry al IV-lea, și luptă împotrivă spaniolilor în Războiul de eliberare al Țărilor de Jos. După doar un an, John Smith se reîntoarcea pe mare și se angajează pe unul dintre vasele comerciale ce străbăteau Marea Mediterană. Că și prima oară, aventura sa pe mare nu avea să fie una de durată, și asta pentru că englezul își oferea din nou serviciile de mercenar, de data această Imperiului Habsburgic, imperiu aflat în plin război cu cel Otoman.
Drumul său se întretăia astfel al lui Mihai Viteazul, capul de lance în campania antiturceasca a marilor puteri europene. Se pare că, pentru prima data, Smith își găsise locul, cauza Viteazului fiind una care îl impresionase și care îi oferise motive întemeiate să lupte. De altfel, nici Mihai Viteazul nu a trecut neobservat aportul englezului în bătăliile contra turcilor și îi oferea acestuia, la vârsta de numai 20 de ani, titlul de căpitan în armată să. Mai mult, Sigismund Bathory îl înnobila cu titlul de cavaler al Imperiul Habsburgic după ce tânărul învingea într-un duel purtat în fața a mii de osteni, nu mai puțin de trei comandanți turci.
Astfel, anul 1602 îl găsește pe englez în rândurile oștenilor lui Radu Șerban, luptând alături de acesta atât împotrivă turcilor cât și împotrivă domnitorului moldovean Ieremia Movilă. În același an, John Smith este, însă, rănit și capturat de otomani, ulterior fiind vândut că sclav unui pașă cu dare de mână. Trimis că un cadou iubitei nobilului turc, englezul susține în scrierile sale de mai târziu, că reușea să scape făcând-o pe nouă să stăpână din Istanbul să se îndrăgostească de el. Această îl trimitea în Crimeea pentru a deprinde arta războiului chiar de la fratele ei, în speranța că străinul va opta pentru o carieră militară care să îi permită să îl viziteze ori de câte ori ar fi dorit. Revenit, stăpânul sau de drept îl purta, însă, până în Georgia, acolo unde Smith reușea să îl ucidă și să fugă la Moscova. Sătul de războaie, se întoarce în Anglia. Nu împlinise 25 de ani.
Doar doi ani avea să petreacă englezul în țara sa de baștină, timp suficient pentru a-și crea o reputație de scandalagiu notoriu. Rămas fără banii primiți în urmă campaniilor sale în slujbă habsburgilor, John Smith se lasă furat de mirajul oferit de Virginia Company of London, companie sprijinită de regele James I în vederea stabilirii primei colonii engleze în America de Nord. Iluzia unei lumi în care nu există taxe și legi aspre, o lume în care aurul se găsea din abundență și unde oricine putea să reînceapă viață de la zero îl încânta pe tânărul de 26 de ani, care se oferă voluntar și chiar primește acordul familiei regale de a face parte din primul grup de coloniști.
Se pare însă că veșnicul rebel John Smith și-a respectat reputația chiar și pe mare, ajungând să fie închis la scurt după ridicarea ancorei, pentru numeroasele acte de indisciplină și instigare la revoltă împotriva liderului expediției, căpitanul Cristopher Newport. Acesta chiar îl condamnă la moarte prin spânzurare, sentință ce urmă a fi executată imediat după debarcare. Șansa avea să fie, totuși, de partea rebelului, un document semnat de regină, document ce trebuia deschis doar după atingerea destinației, îl numea pe Smith drept unul dintre liderii expediției, spre indignarea căpitanului Newport și a celorlalți coloniști.
În frunte cu Smith și cu primul președinte ales pe teritoriul Americii, căpitanul Edward Maria Wingfield, britanicii își alegeau drept bază pentru viitoare colonie locul ce va rămâne în istorie sub numele de Jamestown. Planurile de acasă ale coloniștilor nu își găseau, însă, acoperire în realitatea americană. Vremea rea, lipsa apei potabile și a hranei, precum și atacurile nativilor amerindieni aproape că au distrus colonia la numai câteva luni după crearea sa.
Poate și datorită faptului că John Smith nu se număra printre cei mai populari coloniști, el era desemnat de compatriotii săi că ambasador pentru a negocia cu pieile roșii obținerea alimentelor necesare pentru traversarea iernii. Era o misiune extrem de dificilă, mai ales în față indienilor care deja simțiseră pe pielea lor gloanțele și oțelul săbiilor conchistadorilor. Și cu toate acestea, pentru Smith avea să se dovedească aventură vieții sale, întâmplarea care să îi asigure un loc în paginile istoriei universale.
Capturat, la scurt timp după plecarea din colonie, de către nativii din tribul Powhatan, trib ce își luase numele după ce al propriului rege, englezul era conștient că șansele sale de supraviețuire erau aproape nule. Regele Powhatan chiar îl condamnă la moarte, urmând că Smith să fie fost zdrobit de bâtele nativilor în față mulțimii. Smith susține însă că salvarea să a venit de la fiica regelui, Pocahontas, cea care l-a acoperit cu propriul trup, ferindu-l astfel de loviturile aducătoare de moarte.
Este, de altfel cel mai controversat aspect al biografiei lui John Smith, singura relatare a evenimentului fiind făcută chiar de el însuși. Istoricii consideră astăzi că de fapt englezul a fost supus unui ritual băștinaș, ritual prin care nativii se asigurau că va renaște spiritual devenind unul dintre ei. Cât despre celebra poveste de dragoste dintre Smith și Pocahontas, nici nu poate fi vorba. Surse istorice exacte demonstrează că la momentul capturării englezului, fiica regelui Powhatan, nu avea mai mult de 12 ani. Ea avea să se mărite, în 1614, cu un alt colonist celebru, britanicul John Rolfe, primul englez ce a dezvoltat o afacere viabilă cu tutun și, totodată, fondatorul primei familii euro-americane din America de Nord.
John Smith își petrecea aproape întrega iarnă alături de amerindieni, uitând, practic de colonișitii infometați ce îl credeau, probabil, mort. Englezul se întorcea, însă, și rămânea șocat de ceea ce descoperea în Jamestown. Oamenii își pierduseră orice urmă de umanitate, ajungând până acolo încât consumul cadavrelor, pe fondul foametei puternice ce afecta colonia, să fie considerat un act normal. Mai mult, Smith era conștient de pericolul ce pândea mică așezare improvizată, pericol în față căreia fusese nevoit să o aducă el însuși. În schimbul hranei necesare supraviețuirii în lunile lungi de iarnă, britanicul promisese monarhului amerindian că toți coloniștii aveau să plece odată cu venirea primăverii.
Nu este greu de imaginat furia lui Powhatan în momentul în care a realizat că fusese tras pe sfoară. Englezii nu aveau de gând să plece și, mai mult, la cum evoluau lucrurile, urmau să sosească și alții. Locuitorii din Jamestown, conduși deja de Smith, aveau de înfruntat un atac la scară mare al amerindienilor. Viitorul întregii colonii și totodată al politicii expansioniste britanice depindea, în acel moment, de rezistentă celor circa 40 de supraviețuitori din totalul de 107, o misiune practic imposibilă în față localnicilor mult mai numeroși și ale căror atacuri silențioase veneau atunci când toți se așteptau mai puțin.
Și din nou, Pocahontas avea să fie cea care să îi salveze pe englezi. Fugind în toiul nopții de lângă tatăl sau, tânără indiancă îl avertiză pe Smith de iminența atacului și îi dădea acestuia informații vitale despre numărul războinicilor ce urmă să vina. A fost decizia ce schimbă pentru totdeauna cursul istoriei. Englezii îi respingeau pe amerindieni. Pocahontas va fi exilă în tribul stăpânit de fratele sau. Acesta, la rândul sau, o vindea pe Pocahontas coloniștilor în schimbul unui ceaun de aramă.
Primăvara aduce corăbiile britanice,pline cu provizii și de noi aventurieri. Smith primea ordinul de a se întoarce în Anglia, acolo unde urmă să îi fie încredințată o flotă pe care să o conducă spre un posibil pasaj către India. Doar în 1614 avea să mai revadă Smith țărmul Americii, de data această în Massachusetts, în regiunea pe care o va boteza New England. Era, totodată, și ultima să călătorie spre Lumea Nouă. Doar un an mai târziu, John Smith era capturat de pirații din Insulele Azore, acolo de unde va reuși să evadeze după săptămâni întregi de detenție. Întors în Anglia natală, Smith nu-și mai părăsea niciodată țara, dedicându-și restul vieții scrierii memoriilor. Englezul se stingea din viață la 21 iunie 1631, lăsând în urmă să nouă volume de însemnări și o Lume Nouă căreia el însuși îi pusese bazele.
sursa
www.descopera.ro/cultura/3127829-john-smith-de-la-mihai-viteazul-la-pocahontas